Trei poduri peste lume

Trei poduri peste lume

Cartea pe care ati scris-o este o privire catre lume. Subtilitatea cu care tratati fenomenul uman nu are nicio inrudire cu ceea ce numim „spiritul bizantin“ fiindca, v-am spus‑o adesea, sunteti extraordinar de transparen­t cu sine. De asemenea, imaginea pe care o dati senzatiilor si sentimentelor fragile are o naturalete ce o intrezarim in Huron de Voltaire, intr-un univers scrasnit si de­surubat. Lumea este, pentru multi, o masca gigantica si o masca de nepatruns. Alteta Voastra Regala o vedeti, o analizati, o intelegeti cu o perma­nenta tusa de umor, cu acea deta­sare proprie intelectualilor sau celor ce se cunosc suficient pentru a inota la propria lor suprafata. Si o faceti cu simpatie. Nicio dictatura, nici cea mai totalitara, n-ar fi avut vreun ascendent asupra voastra. In anumite momente, ma faceti sa ma gandesc la Petit poucet… Cred ca si Alteta Voastra Regala poarta o masca, precum fiecare dintre noi, dar asceza teatrala va permite sa o schimbati sau, uneori, sa o indepartati, pentru a-i privi pe altii cu un amestec de tristete si jubilare. Regele Mihai avea atata dreptate cand spunea ca functiunea regala (ca si cea de simbol politic) este atat de aproape de arta scenei. Nu ca regii ar fi comedieni. Pozitia, rolul lor, exigentele care ii insotesc, precum si o viziune foarte personala a josniciei omenesti le permite tuturor (cel putin celor inteligenti, cum este Regele Romaniei) sa relativizeze comedia umana si sa realizeze ca singura iesire din personalitatea regala este eroismul sau sfintenia (aviz actorilor care merg pana la limita logicii proprii!). Felul in care vorbiti despre lumina (cea din Israel sau cea, atat de elegiaca, a Nordului), despre muzica (Jose Carreras) si despre anumiti artisti indica filiatia pe care o aveti cu Proust, a carui influenta, hotarat lucru!, se prelungeste pana la marginile secolului nostru. Ea tradeaza dorinta de a obiectiva tezaurul neatinsului, de a nemuri misterul prezentului, despre care vorbiti in prefata, si care este, intr-adevar, singurul nostru liant cu Eternitatea (prezentul este etern, dar clipa pe care o ocupa e disperant de trecatoare). Ar fi o intreaga carte de scris despre importanta spectatorului in raport cu personajul public, chiar atunci cand nu prea intelege mare lucru din ceea ce se petrece pe scena, ca de exemplu — s-o recunoastem — in textul relativ ezoteric al lui Gherasim Luca. Este, de altfel, sunt sigur, genul de experiente cu ajutorul carora ati aprofundat reflectiile cardinale pe care le faceati in interiorul „custii“… Olivier, marchiz de trazegnies

Spune-ti opinia