Stari extreme de constiinta, manifestari schizofrenice si idei obsesive
Desi reputatia literara a lui Dostoievski s-a construit in jurul celebrelor sale romane, proza lui de dimensiuni mai restranse e la fel de valoroasa ca Fratii Karamazov, Crima si pedeapsa sau Idiotul. Povestire, nuvela sau chiar microroman, Dublul (1846) spune povestea lui Goliadkin, un functionar singuratic tulburat de surprinzatoarea aparitie a sosiei sale, sosie care incearca sa-i distruga reputatia si sa-i uzurpe locul in cadrul birocratiei rusesti. Aceasta poveste halucinanta anticipeaza o serie de teme care-l vor preocupa mai tarziu pe scriitor si este cea mai gogoliana opera a lui .
„Dublul mi se pare cea mai buna scriere a sa. Este o poveste foarte minutios elaborata, cu detalii de tip joycean si scrisa intr-un stil extrem de expresiv. O opera de arta perfecta.“ Vladimir Nabokov
Goliadkin, acest personaj dostoievskian in sufletul caruia se distileaza toate angoasele insingurarii si alienarii, aduce aminte de personajele lui Gogol din Mantaua sau Insemnarile unui nebun.
De ce sa cumperi cartea:
Pentru ca povestea lui Goliadkin a insiprat doua productii cinematografice de exceptie: thrillerul psihologic Masinistul, avandu-l in rolul principal pe Christian Bale, si The Double, cu Jesse Eisenberg si Mia Wasikowska.
Pentru ca este una dintre cele mai ravasitoare carti despre alienare mintala si pierderea identitatii.
Pentru ca este publicata intr-o traducere de exceptie, semnata Nicolae Gane.
Iata cateva citate interesante din carte:
„Doctorul asta e un prost“, gandi domnul Goliadkin intrand in cupeu. „Tare prost. S-o fi pricepand el sa-si trateze bine bolnavii, dar... e prost de da in gropi.“ Domnul Goliadkin se aseza, Petruska zbiera „Da-i drumu’!“, si cupeul porni iar spre bulevardul Nevski.
Dupa ce lua o gustare frugala, ca omul care se asteapta la o masa copioasa – cu alte cuvinte, dupa ce imbuca ceva usor, sorbind si un paharel cu rachiu, numai ca sa-si astampere putin foamea –, domnul Goliadkin se aseza comod in fotoliu si, aruncand o scurta privire in jurul sau, puse mana preocupat pe un ziar subtirel de nuanta nationalista.
Iar pentru a nu-si stirbi cu nimic din prestigiu prin conversatia aceasta cu niste functionari imberbi si tinand sa ramana in limita raporturilor cuvenite, incerca sa-l bata pe unul dintre ei pe umar, dar aerul de superioritate condescendenta pe care voi sa-l afiseze cu acest prilej nu-i reusi deloc, si gestul sau, care trebuia sa fie schitat cu respectarea anumitor limite, aparu cu totul nefiresc si caraghios.
Exista oameni care nu sunt de parere ca principala indeletnicire si menire a omului este sa stie a lustrui parchetul si pingelele. Exista si astfel de oameni, domnilor, care nu vor sustine ca sunt cat se poate de fericiti si ca duc o viata plina numai pentru ca, bunaoara, poarta pantaloni bine croiti. Exista, in sfarsit, oameni carora nu le place sa topaie si sa se fataie de colo pana colo cu aerul ca se afla in treaba, sa se gudure si sa se linguseasca, dar, mai ales, domnilor, sa-si bage nasul unde nu le fierbe oala...
Cu rasuflarea taiata, domnul Goliadkin zbura de parca ar fi avut aripi pe urma adversarului care se departa cu repeziciune. Simtea intr-insul un flux de energie formidabila. Dar, cu toata aceasta navala de energie clocotitoare, domnul Goliadkin putea fi sigur ca in clipa aceea chiar si un biet tantar – daca in acel anotimp ar fi putut vietui la Petersburg o asemenea ganganie – ar fi fost in stare sa-l franga in doua printr-o simpla atingere de aripa.