„Primul lucru care imi vine in minte cand vorbesc despre Savarsin este armonia castelului si a parcului. Proportii frumoase, culori extraordinare, o lumina calda si plina, spatiu si tihna. Armonia a fost completata – fara indoiala – de mana bunicii mele, care a transformat edificiul intr-un camin placut si elegant.
Pe urma, exista aceasta amprenta istorica de nesters a intregului domeniu. Sute de ani, din Evul Mediu si din istoria moderna a Europei, adunati intr-un loc strans legat de lumea puterii politice, economice si de efervescenta culturala a continentului.
Domeniul Savarsin este ca tatal meu, un supravietuitor. A trecut printr-o multime de razboaie, prin revolutii, prin foc si jaf. A rezistat tuturor restristilor, iar astazi se inalta, de un alb imaculat, iluminand o noua lume – una care, din fericire, nu cunoaste niciuna dintre adevaratele intunecimi, cele ale secolelor trecute.“
Majestatea Sa Margareta a Romaniei