Pentru comenzi mai mari de 200 lei, livrarea se face gratuit la nivel national prin Curier in orice localitate din tara.
Pentru comenzile de pana la 200 lei costul transportului este de:
mai multe informatii despre livrare
Matematica si explorarea mediului - exercitii si probleme pentru clasa 1 An apariție 2019. Lucrarea de faţă este o ediție revizuită și adăugită, care față de ediția anterioară conține în plus 7 Teste grilă de autoevaluare, care sunt plasate la sfârșitul lucrării, astfel încât să poată fi folosite simultan ambele lucrări. Prin conceperea exerciţiilor şi problemelor este stimulată gândirea şi creativitatea elevului şi ajutată dezvoltarea imaginaţiei şi a spiritului de observaţie al acestuia. Lucrarea are o densitate mare de probleme şi exerciţii, prezentate sistematizat pe tipuri de probleme, grupate mai multe sub acelaşi enunţ. Acolo unde a fost posibil, s-a realizat o acoperire cât mai completă a capitolelor tratate, dându-se posibilitatea elevului, ca prin repetiţie şi evaluare să aprofundeze principalele tehnici legate de problemele din capitolele abordate. În prima parte a lucrării sunt prezentate enunţurile problemelor, grupate în 10 capitole, referindu-se printre altele la numere naturale de la 0 la 10, de la 10 la 30 şi de la 30 la 100, adunarea şi scăderea numerelor în concentrul 0-10, în concentrele 0-30 şi 0-100 fără și cu trecere peste ordin, la figuri geometrice, măsurări cu unităţi nestandard şi măsurarea timpului. În partea a doua a lucrării sunt date rezolvări ale exerciţiilor şi problemelor mai dificile. Fiecare capitol abordat se încheie cu câteva teste de evaluare, care ajută elevul să aprofundeze cunoştinţele însuşite, să-şi dezvolte imaginaţia, gândirea şi creativitatea, şi ajută învăţătorul să stabilească gradul de însuşire de către elev a cunoştinţelor din acel capitol. Prin anumite probleme cu nivel mai ridicat de dificultate, lucrarea, se adresează şi elevilor care se pregătesc pentru concursurile de matematică, iar prin unele probleme ce pot fi selectate din fiecare capitol, lucrarea este foarte utilă pentru cercurile de elevi. autor: Gheorghe-Adalbert Schneider 176 pag, format a5